Elon Musk, implicat indirect în sponsorizarea unei echipe românești de fotbal. Miză de 27 milioane de euro

Elon Musk, implicat indirect în sponsorizarea unei echipe românești de fotbal. Miză de 27 milioane de euro
Publicat: 15/01/2020, 12:28

Oficiali ai clubului de fotbal CFR 1907 Cluj au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost prezentată o ofertă la pachet viitorului sponsor care include inclusiv acordarea numelui EVA stadionului echipei.

„Săptămâna viitoare se va semna contractul de sponsorizare cu producătorul de drone Electric Visionary Aircraft (EVA) și va avea loc prezentarea oficială.

Valoarea contractului este de 27 de milioane de euro pe trei ani – repartizați pe ani ar veni câte 7, 9 și 11 milioane de euro.

O condiție impusă este ca echipa să activeze în cupele europene.

Clubul a făcut o ofertă la pachet, am negociat, iar pentru banii primiți am inclus și acordarea numelui companiei pentru stadionul nostru, care se va numi EVA Arena.

Compania EVA face parte din grupul american Tesla”, au spus oficialii clubului clujean.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Accident mortal în județul Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața și altul este în stare...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
TEST OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Propunerea a fost deja FĂCUTĂ: „Să fie o examinare...
Important pentru toți utilizatorii de Chrome. Google a făcut acum anunțul
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Test de cultură generală. Care este cea mai practicată religie din lume?
×